ISTORIA
ORAŞULUI

Sună-mă! +40 745 705692

Marea invazie mongolă din 1241

  Unul dintre cele mai negre episoade din istoria Transilvaniei şi a Ţărilor Române, a fost invazia tătară din (1241 – 1243). După moartea Ginghis–Khan, imperiul mongol, va fi divizat între patru dintre fiii acestuia: Giuci, Giagatai, Ogodai și Tului.

 Împărțirea imperiului avea să-l defavorizeze pe Giuci, care prin fii săi: Batu-Khan, Orda, Siban și Berke, va dobândi teritoriile de la apus, care nu aparțineau mongolilor, fiind ocupate de cumani, ruși și români.
Problema luării în stăpânire a acestui imens teritoriu, a fost ridicată de către Giuci și fii săi în Adunarea Generală a principilor mongoli (Curiltai) în anul 1229. Puţin mai târziu se echipează o armată de aproximativ 150.000 de oameni, pusă sub comanda lui Batu-Khan.
Operațiunile militare încep în primăvara anului 1236, și, pe rând, sunt supuși bulgarii, cumanii și alanii de pe Volga (1236-1238). Cade si Kievul, la 6 decembrie 1240.

  Expansiunea regatului maghiar la est și sud de Carpați și acceptul regelui Bela al V-lea (1235–1270) privind azilul politic acordat lui Kotian și cumanilor săi, vechii dușmani ai mongolilor, au atras atenția mongolilor. În această situație, marele khan tătar Batu hotărăște pedepsirea Ungariei și face pregătirile necesare pentru invadarea ei.

tata Prima coloană tătară condusă de către generalii Cadan și Buri pleacă din Podolia, intră în Moldova de nord și trec în Transilvania prin trecătoarea Cârlibaba (Pasul Tătarilor) în cursul lunii martie 1241 dupa care se împart în două şi ataca Oradea.

 Rogerius, în lucrarea sa “Carmen Miserabile super Destructione Regni Hungariae per Tartaros” (Cântec de jale despre distrugerea Regatului Maghiar de către Tătari) povestește cum, reușind să scape cu viață în urma căderii cetății Oradiei, a plecat însoțit de câteva călăuze la adăpostul pădurilor, încercând să-și caute un adăpost. Cele două coloane, ajunse în fața orașului Oradea, organizează atacul și cucerirea ei.

  Corpul de oaste al lui Calcan intră în Transilvania prin pasul Oituz, devastând comunitățile secuiești din actualele județe Covasna și Harghita (Terra Zek), de unde și-au continuat drumul către Blaj şi apoi  Alba Iulia.

 Orașul de la Alba Iulia  văzut de Rogerius în primăvara anului 1242 era un coșmar plin de “oase și capetele celor uciși”, “iar zidurile bisericilor și palatelor dărâmate și risipite erau stropite cu sângele oamenilor, vărsat din belșug”. De la Alba Iulia, Calcan se îndreaptă în grabă, fără să mai insiste în devastarea așezărilor, spre Cenad ca să facă joncțiunea cu armata lui Bochetor.
După distrugerea și arderea Cenadului, armatele lui Bochetor și Calcan se vor întâlni cu coloanele conduse de către Cadan și Buri, în fața orașului Arad.

  Batu-Khan avea să ajungă în fața Pestei la 17 martie 1241 dar vestea morții marelui han Ogodai, la 11 decembrie 1241, survenită în urma unei beții cumplite schimbă situația. Avându-se în vedere că alegerea noului han se făcea de către adunarea generală a principilor mongoli, în prezența tuturor pretendenților, Batu-Khan hotărăște, în luna martie 1242, ridicarea asediului și retragerea trupelor tătare din Ungaria și Țările Române. Retragerea s-a făcut foarte încet, începând din martie 1242 și va dura până la începutul anului 1243. Rogerius, prizonier la tătari, poveșteste că retragerea se va dovedi mai pustiitoare decât invazia tătară

    In zona Municipiului Alba Iulia prezenta hoardei tătarilor în zona este amintita în istoria Catedralei Romano-Catolice care a fost înălțată în zona în care o mica bisericuță de rit bizantin a fost distrusa complet în timpul marii invazii dar și de numele localității Oarda atestata documentar în anul 1291, nume derivat de la Hoarda tătarilor care  a campat în zona localității, pentru a se regrupa înainte sa treacă raul Mureș…

comments are closed

Top