Ce evenimente vor da startul Centenarului Încoronării, la Alba Iulia

În fiecare an, pe 15 octombrie, Cetatea onorează regalitatea. Alba Iulia a fost, este și va fi un partener apropiat al Familiei Regale de care ne leagă conștiința unui trecut comun precum și dorința unui viitor construit pe fundamente redutabile.

În acest an, 15 octombrie este sinonimă cu startul evenimentelor dedicate Anului Centenarului Încoronării (15 octombrie 2021-15 octombrie 2022).

Evenimentele zilei de 15 octombrie 2021, la Alba Iulia:

–ora 10:30– Expoziție de fotografie M.S. Regele Mihai I și încoronarea de la 15 octombrie 1922 (piața Cetății Alba Carolina);

–ora 10:45 -Restituiri: „Proclamația încoronării Regelui Ferdinand I – 15 octombrie 1922” (esplanada de Vest a Sălii Unirii);

 -ora 12:00 – Tedeum (Catedrala Încoronării);

–ora 12:30 – Restituiri: „Marșul încoronării”, vernisajul expoziției – Exponatul lunii octombrie, Concert cameral extraordinar (Sala Unirii);

–ora 14:30–Prezentarea bustului Regelui Mihai I – 100 de ani de la naștere (esplanada Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia);

–ora 15:20 – Lansarea cărții „Regina cea rea” după povestea Reginei Maria a României, vernisajul expoziției Ilustrații din carte (Sala Unirii, intrarea dinspre Universitatea „1 Decembrie 1918”);

– ora 17:00 – Cluj Tangou Orchestra și Balet (Piața Cetății);

–ora 18:00– Masa rotundă Încoronarea de la Alba Iulia – 15 octombrie 1922 (Sala Unirii).

Evenimentele vor fi transmise și online, pe:

Facebook/Centrul de Cultura AUGUSTIN BENA Alba

15 OCTOMBRIE 1922, la Alba Iulia

Regele Ferdinand și Regina Maria au primit coroanele de suverani  ai României Mari, în cadrul unei festivităţi de amploare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai caselor regale sau imperiale, oficialităţi şi personalităţi politice din întreaga lume, ceea ce reflecta prestigiul României la acea dată. 

Încoronarea din 1922/Sursa: www.memoriaurbis.ro
Încoronarea din 15 octombrie 1922/Sursa: Muzeul Național al Unirii

Încoronarea efectivă a avut loc în faţa turnului clopotniţă al Catedralei Încoronării (n.a.ridicată special pentru Încoronare) sub un baldachin somptuos.

Încoronarea din 15 octombrie 1922/Sursa: Muzeul Național al Unirii

Încoronarea s-a bucurat şi de o mare atenţie vizuală. În colecțiile Muzeului Național al Unirii se află aproape o sută de fotografii făcute în 15 octombrie 1922 la Alba Iulia.

Încoronarea din 15 octombrie 1922/Sursa: Muzeul Național al Unirii

 În plus, evenimentul a fost imortalizat şi pe peliculă. Filmul cinematografic, în fapt, un Jurnal sonor,  a fost realizat la două decenii de la Încoronare, în 1939, de Oficiul Naţional al Cinematografiei din Bucureşti. Pelicula are o durată de 4 minute si 11 secunde. Primele 60 de secunde sunt acoperite cu imagini filmate la Alba Iulia în ziua Încoronării. 

Pentru Alba Iulia evenimentul de acum 99 de ani este socotit pe locul trei ca importanta, dupa 1 Decembrie 1918 (ziua in care s-a hotărât Unirea Transilvaniei cu România) si 1 noiembrie 1599 (intrarea lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradului).

Portretul Regelui Mihai I, realizat printr-un proiect al Primăriei Alba Iulia, în parteneriat cu Liceul de Artă „Regina Maria“ Alba Iulia

Alba Iulia rămâne un loc de referință în viața regalității românești. Tradiția casei regale la Alba Iulia are aproape un secol.

Nicu Neag

Cițiți și alte articole pe aceeași temă:

15 octombrie 1922, ziua în care coroanele regale au stralucit la Alba Iulia

Imaginea încoronării Regelui Ferdinand

Zece motive sa vizitati Catedrala in care s-au incoronat Regii Romaniei Mari
Imaginea încoronării Regelui Ferdinand