• Pe 22 aug. 2015
• De Dan Chindris
• Blog istoric
• 0 Comentarii

Intoarcerea lui Mihai Viteazul la Alba Iulia

    Mihai Viteazul – personalitate marcanta în istoria neamului romanesc, înfăptuitor al idealului unității naționale.

 După mai bine de 400 de ani spiritul lui Mihai Viteazul a fost înviat de un grup de elevi ai Școlilor Gimnaziale din Comuna Ogrezeni  județul Giurgiu care cu ajutorul Primăriei Ogrezeni și al unor sponsori au organizat excursia cu tema istorica-cultural-educativa: Mihai Viteazul – personalitate marcanta în istoria neamului romanesc, înfăptuitor al idealului unității naționale. Împreună cu ghidul de turism Chindriș Claudiu Daniel ( Guide Alba) au parcurs un traseu cu o durata de 8 zile în care au pășit pe urmele marelui voievod în Tara Românească, Moldova și Transilvania.  Sentimentele patriotice și dragostea de neam și țară au fost insuflate acestor tineri trecând în revista evenimentele care au dus la constituirea Statului National Unitar și  Independent de ale cărui prerogative ne bucuram astăzi cu toții.

     Drapelul romanesc și drapelul cu chipul lui Mihai Viteazul au fost purtate de acești tineri de-a lungul unui traseu care s-a întins atât pe orizontala cât și pe verticala, grupul dovedindu-se unul exemplar atât prin disciplina cât și prin curaj.  Cotele maxime ale excursiei au fost 2291  la Crucea de pe Caraiman unde a fost arborat de asemenea drapelul tarii, respectiv Salina Praid 110 m adâncime sau Salina Turda  120 m adâncime. Drapelul tarii și cel al lui Mihai Viteazul a fost purtat de la Curtea Domneasca de la Târgoviște, la Mănăstirea Dealu și apoi  pe culmile înalte ala Munților Bucegi și ale Vârfului Caraiman.

   Sfinxul și Babele sau colorat viu în culorile drapelului care a ajuns apoi și în secuime. Tinerii au fost primiți cu căldură și prietenie iar experiențele trăite vor fi greu de uitat.

  Căruțele au transportat acești tineri la casa unui meșter olar care cuprins de emoția momentului și de bucuria întâlnirii ar fi vrut sa rămânem la el pentru ai deveni ucenici. Lutul prindea parca viata în mâinile sale iar bucuria întâlnirii cu noi a fost una extrem de sincera chiar dacă cuvintele românești ii veneau mai greu.

La casa unui meșteșugar cu iasca experiența s-a repetat. O bătrânica țesătoare, cu parul alb și cu povara anilor pe umeri ne-a mărturisit cu emoție ca ii era dor sa mai audă și sa mai vorbească românește. Concluzia desprinsa în experiența acelei zile a fost aceea ca oamenii aceștia simplii, indiferent ca sunt secui, sași sau romani nu doresc altceva decât sa traiască în pace și armonie.

       In zilele următoare traversarea pasului Bicaz la picior a fost o provocare dar tricolorul a fost purtat și aici unind simbolic încă o data Moldova și Transilvania pentru ca mai apoi provocarea sa fie lansata și la Cheile Turzii.

   Ziua 5 a avut misiunea cea mai grea și mai încărcată emoțional. Drapelul lui Mihai, adus de la Mănăstirea Dealul a fost depus la mormântul sau de la Mănăstirea Mihai Voda de la Turda reunind simbolic capul și trupul marelui voievod. A avut loc și depunerea unei coroane de flori din partea Primăriei Ogrezeni (domnul primar al comunei Ogrezeni domnul Jean Jipa Copii au intonat imnul de stat și “Duhul lui Iancu” cântece care au răsunat pe tot parcursul excursiei.

    In a doua parte a zilei Salina Turda a făcut ca aceste cântece sa răsune și mai tare pentru ca mai apoi drumul nostru sa continuie către Orașul Unirii. Popasul în vechea Cetate a Aiudului și mai apoi la Santimbru ne-au dat oportunitatea de a ne îndrepta pașii și către leagănul romanității, orașul Blaj.  Teiul lui Eminescu, Crucea lui Avram Iancu, Catedrala Greco-Catolica ( locul în care s-a născut imnul României), Stejarul lui Avram Iancu și Câmpia Libertății au tresărit la auzul Imnului National care a fost intonat în mod extraordinar de către tinerii elevi.

     Munca lui Mihai Viteazul și visul romanesc s-a împlinit la Alba Iulia asa ca drumul nostru are ca destinație finala Orașul Unirii. Vizita în Cetate a culminat cu Sala Unirii și Statuia lui Mihai Viteazul unde au fost intonate de asemenea cântece patriotice și Imnul National la care elevii au fost intens aplaudați de către numeroși turiști și localnici aflați zona .

   Având “misiunea” îndeplinita tinerii au alocat ziua următoare vizitării Muntiilor Apuseni . Ghețarul de la Scărișoara a fost provocarea cea mare dar Galeriile Romane de la Rosia Montana și povestirile cu Valve (spiritele aurului) i-au fascinat pe elevi.

     Acesta a fost jurnalul unei excursii în care spiritul romanesc a renăscut, excursie în care acești copii s-au remarcat fiind un grup exemplar din toate punctele de vedere. Dând dovada de curaj au format o echipa puternica care a călătorit din vârful munților pana în străfundul pământului, din Tara Românească pana în Moldova și Transilvania călătorind pe urmele marelui Voievod Mihai Viteazul și refăcând simbolic Unirea, unind tot la modul simbolic capul și trupul voievodului care a pus bazele Statului Roman ei au demonstrat curaj, dragoste de țară și unitate. Gestul a fost unul simbolic dar călătoria lor a arătat foarte clar ca oamenii simplii, indiferent ca sunt romani, sași, secui sau maghiari nu doresc altceva decât o viata în pace și armonie, ca sunt cu toții frați pe acest pământ romanesc.

Mulțumesc organizatorilor și sponsorilor pentru aceasta experiență deosebita care ar fi bine sa fie repetata și organizata și de către alte primarii, sau școli…

• Pe 6 mai 2015
• De Dan Chindris
• Blog istoric
• 0 Comentarii

Marea invazie mongolă din 1241

  Unul dintre cele mai negre episoade din istoria Transilvaniei şi a Ţărilor Române, a fost invazia tătară din (1241 – 1243). După moartea Ginghis–Khan, imperiul mongol, va fi divizat între patru dintre fiii acestuia: Giuci, Giagatai, Ogodai și Tului.

 Împărțirea imperiului avea să-l defavorizeze pe Giuci, care prin fii săi: Batu-Khan, Orda, Siban și Berke, va dobândi teritoriile de la apus, care nu aparțineau mongolilor, fiind ocupate de cumani, ruși și români.
Problema luării în stăpânire a acestui imens teritoriu, a fost ridicată de către Giuci și fii săi în Adunarea Generală a principilor mongoli (Curiltai) în anul 1229. Puţin mai târziu se echipează o armată de aproximativ 150.000 de oameni, pusă sub comanda lui Batu-Khan.
Operațiunile militare încep în primăvara anului 1236, și, pe rând, sunt supuși bulgarii, cumanii și alanii de pe Volga (1236-1238). Cade si Kievul, la 6 decembrie 1240.

  Expansiunea regatului maghiar la est și sud de Carpați și acceptul regelui Bela al V-lea (1235–1270) privind azilul politic acordat lui Kotian și cumanilor săi, vechii dușmani ai mongolilor, au atras atenția mongolilor. În această situație, marele khan tătar Batu hotărăște pedepsirea Ungariei și face pregătirile necesare pentru invadarea ei.

 Prima coloană tătară condusă de către generalii Cadan și Buri pleacă din Podolia, intră în Moldova de nord și trec în Transilvania prin trecătoarea Cârlibaba (Pasul Tătarilor) în cursul lunii martie 1241 dupa care se împart în două şi ataca Oradea.

 Rogerius, în lucrarea sa “Carmen Miserabile super Destructione Regni Hungariae per Tartaros” (Cântec de jale despre distrugerea Regatului Maghiar de către Tătari) povestește cum, reușind să scape cu viață în urma căderii cetății Oradiei, a plecat însoțit de câteva călăuze la adăpostul pădurilor, încercând să-și caute un adăpost. Cele două coloane, ajunse în fața orașului Oradea, organizează atacul și cucerirea ei.

  Corpul de oaste al lui Calcan intră în Transilvania prin pasul Oituz, devastând comunitățile secuiești din actualele județe Covasna și Harghita (Terra Zek), de unde și-au continuat drumul către Blaj şi apoi  Alba Iulia.

 Orașul de la Alba Iulia  văzut de Rogerius în primăvara anului 1242 era un coșmar plin de “oase și capetele celor uciși”, “iar zidurile bisericilor și palatelor dărâmate și risipite erau stropite cu sângele oamenilor, vărsat din belșug”. De la Alba Iulia, Calcan se îndreaptă în grabă, fără să mai insiste în devastarea așezărilor, spre Cenad ca să facă joncțiunea cu armata lui Bochetor.
După distrugerea și arderea Cenadului, armatele lui Bochetor și Calcan se vor întâlni cu coloanele conduse de către Cadan și Buri, în fața orașului Arad.

  Batu-Khan avea să ajungă în fața Pestei la 17 martie 1241 dar vestea morții marelui han Ogodai, la 11 decembrie 1241, survenită în urma unei beții cumplite schimbă situația. Avându-se în vedere că alegerea noului han se făcea de către adunarea generală a principilor mongoli, în prezența tuturor pretendenților, Batu-Khan hotărăște, în luna martie 1242, ridicarea asediului și retragerea trupelor tătare din Ungaria și Țările Române. Retragerea s-a făcut foarte încet, începând din martie 1242 și va dura până la începutul anului 1243. Rogerius, prizonier la tătari, poveșteste că retragerea se va dovedi mai pustiitoare decât invazia tătară…

    In zona Municipiului Alba Iulia prezenta hoardei tătarilor în zona este amintita în istoria Catedralei Romano-Catolice care a fost înălțată în zona în care o mica bisericuță de rit bizantin a fost distrusa complet în timpul marii invazii dar și de numele localității Oarda atestata documentar în anul 1291, nume derivat de la Hoarda tătarilor care  a campat în zona localității, pentru a se regrupa înainte sa treacă raul Mureș…